Reprezentant Medical – RX
Primary stack
Job description
About the Position
Reprezentant Medical – RX
Pentru unul dintre clienții noștri din industria farmaceutică, căutăm un Reprezentant Medical pentru zona Cluj, o persoană cu abilități solide de comunicare, integritate profesională și dorință de învățare și dezvoltare.
Rolul presupune promovarea unui portofoliu diversificat de produse în rândul medicilor, inclusiv pediatri, ginecologi, neonatologi, neurologi și nu numai, precum și dezvoltarea unor relații profesionale bazate pe încredere și colaborare.
Responsibilities
- Promovarea portofoliului către medicii de familie și specialiștii din teritoriul alocat.
- Construcția și menținerea unor relații profesionale solide cu personalul medical.
- Planificarea și efectuarea vizitelor medicale în conformitate cu strategia și obiectivele stabilite.
- Prezentarea clară și adaptată a informațiilor despre produse, în funcție de specialitatea și nevoile interlocutorului.
- Identificarea oportunităților de dezvoltare a teritoriului și monitorizarea activității pieței.
- Urmărirea obiectivelor de performanță și raportarea activității conform procedurilor interne.
Requirements
- Studii medicale, farmaceutice sau în domenii conexe reprezintă un avantaj, dar nu sunt obligatorii.
- Experiență anterioară ca Reprezentant Medical sau experiență în vânzări în industria farmaceutică, dispozitive medicale, Consumer Health, distribuție sau alte domenii relevante, care demonstrează potențial și capacitate rapidă de învățare.
- Abilități de comunicare clară și structurată, precum și capacitatea de a adapta mesajul la interlocutor.
- Ascultare activă și capacitatea de a identifica nevoile și perspectivele celorlalți.
- Onestitate, integritate și respectarea principiilor etice în relațiile profesionale.
- Permis de conducere categoria B și disponibilitate pentru deplasări în teritoriul alocat.
Bonus Points
- Bonus de performanță
- Tichete de masă
- Zile suplimentare de concediu
- Asigurare medicală privată
- Acces la platformele interne de eLearning
- Mașină de serviciu
We Offer
- Ocazie de dezvoltare profesională într-o companie lider în domeniul sănătății
- Un mediu de muncă dinamic și plin de oportunități
- Salariu competitiv și beneficii atractice
About the Company
Expand Health este un lider în domeniul sănătății, oferind soluții inovatoare și servicii de calitate pentru clienții noștri. Ne străduim să creăm o echipă de profesioniști dedicați și motivați, care să lucreze împreună pentru a atinge obiectivele companiei și a oferi cel mai bun serviciu clienților noștri.
Contacts
Email: [email protected]
Similar Jobs
The largest community on the web to find and list jobs that aren't restricted by commutes or a specific location.
-
Reprezentant Medical | Zonele AR, OT, MM, VL, VN
Expand Health, în colaborare cu o companie importantă din domeniul farmaceutic, recrutează Reprezentanți Medicali pentru promovarea unui portofoliu de medicamente. Rolul presupune activitate field-based, cu vizite regulate la medici și dezvoltarea unei relații profesionale pe termen lung cu aceștia. Location: Arad, Olt, Maramureș, Valcea, Vrancea -
Reprezentant Medical – RX
Expand Health - Medical Promotion Pentru unul dintre clienții noștri din industria farmaceutică, căutăm un Reprezentant Medical pentru zona Cluj, o persoană cu abilități solide de comunicare, integritate profesională și dorință de învățare și dezvoltare. Location: Cluj -
Key Account Manager – Oftalmologie
Naturpharma - Medical Promotion În parteneriat cu Naturpharma, recrutăm un Key Account Manager orientat spre rezultate, care să se ocupe de promovarea și dezvoltarea portofoliului dedicat sănătății oculare. Dacă ai experiență în pharma, îți place interacțiunea cu medicii și vrei să dezvolți parteneriate de lungă durată, ne-ar plăcea să te cunoaștem. Location: Cluj
© EXPAND HEALTH ROUMANIA FILIALA SRL. This job description was sourced from the employer's public career page. TheJob is not the employer — we index the posting and route candidates to the source. All content rights and hiring decisions belong to the employer.